marți, 27 iulie 2010

Garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus)




O garofita unica in lume! - Dianthus callizonus

Acum mai bine de 120 de ani, doi vigurosi botanisti ardeleni, strabatand salbaticele si prapastioasele creste ale Pietrei Craiului, s-au intors din obositoarea lor expediţie cu un trofeu rarisim: o garofita noua pentru stiinta. Aceasta a fost botezata Dianthus callizonus, adica garofita cu prea frumoase brauri sau garofita Pietrei Craiului, asa cum o numim noi astazi.
Ea a fost micuta planta care a produs admiratie si nedumerire in randul oamenilor de stiinta, datorita faptului ca pe langa ca nu a mai fost intalnita in nici un alt loc din lume si nici macar pe muntii vecini cu Piatra Craiului, aceasta nu seamana cu nici o alta garofita intalnita in Europa. Garofita reprezinta o unitate izolata din punct de vedere sistematic in care se gasesc intrunite caracterele a doua grupe sistematice: „Alpini” şi „Glauci” ale genului.
Marunta garofita a ramas prizoniera muntelui, care timp de o jumatate de milion de ani a pastrat-o si a ferit-o de „gheara oamenilor” care o distrug chiar si in ziua de azi, cand pe langa faptul ca este planta ocrotita de lege, mai este si unendemism unic in lume! Ea poate fi gasita (insa nu pentru distrugere) mai ales pe versantul vestic al masivului dinspre Valea Dambovitei, fie in pajistile situate la limita dintre etajul subalpin si zona alpina, fie prin stancariile inierbate, insorite, din portiunea inferioara a zonei alpine, in asociatie cu multe specii comune muntiilor calcarosi si in special Bucegilor.
Dianthus callizonus face parte din familia Caryophyllaceae. Floare acesteia are in centru un cerculet purpuriu pestrit, caracteristic. Pe dos, petalele sunt albe cu tendinta verzuie, iar frunzele inguste si alungite sunt asezate in perechi. Tulpina este scurta si in varf are o singura floare care are corola de circa 4 cm in diametru, formata din 5 petale late, dintate la varf, culoare acesteia fiind rosu-carmin, la baza avand o pata purpurie; este impestritata cu alb si are peri stralucitori si matasosi. Inflorirea florii are loc in august. Este o specie monument al naturii si este ocrotita prin lege!
(sursa ecomagazin.ro)











































luni, 26 iulie 2010

Stanjenel mic de munte (Iris ruthenica)




Tulpini de 10—15 cm cu frunzele de la bază lungi şi înguste, asemănitoare celor ale ierburilor; la vîrf are o singură floare de 5—6 cm lungime, alcătuită din şase diviziuni, dintre care trei exterioare, mai late, răsfrînte în afară, de un albastru deschis cu dungi şi desene violete, şi trei interioare, mai înguste, drepte, de albastru-violet întunecat. Plantă din familia Iridaceac.
Înfloreşte în mai-iunie.
Se găseşte prin pajişti, tufărişuri, la margini de pădure, în Carpaţi precum în regiunea dealurilor (în Transilvania).



















































































duminică, 25 iulie 2010

Castelul Corvinilor




Castelul Corvinilor, numit şi Castelul Huniazilor sau Cetatea Hunedoara este un castel din Hunedoara, cel mai important monument de arhitectură gotică din Transilvania.
Istoric
A fost ridicat în secolul XV de către Iancu Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. Este o construcţie impunătoare, cu acoperişuri înalte şi divers colorate, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane împodobite cu dantelara pietrei cioplite. Castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu.

Fiind una dintre cele mai mari şi vestite proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaşte în timpul acestuia însemnate transformări. El devine astfel o somptuoasă locuinţă, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverşii stăpâni ai castelului i-au modificat înfăţişarea, îmbogăţindu-l cu turnuri, săli şi camere de onoare. Galeria şi donjonul - ultimul turn de apărare (turnul "Ne boisa" = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum şi Turnul Capistrano (după numele luiIoan de Capistrano, un vestit călugăr de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părţi ale construcţiei. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepţii),Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea drept depozit de bucate şi Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereţi (printre ele se găsesc şi portretele domnilor Matei Basarab din Ţara Românească şi Vasile Lupu din Moldova). În aripa castelului numită Matia se mai desluşeşte destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că îşi trag numele urmaşii lui Iancu de Hunedoara (Corvini). În curtea castelului, alături de capela zidită tot în timpul lui Iancu de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ţinut de cuvânt. Se spunea că inscripţia de pe zidul fântânii inseamnă „Apă ai, inima n-ai”. În realitate, conţinutul descifrat de specialişti este Cel care a scris această inscripţie este Hasan, care trăieşte ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică.
(sursa wikipedia)






































































































































































































































































miercuri, 21 iulie 2010

Castelul Peles



Castelul Peleş este un castel din Sinaia, România, construit între 1873 şi 1914. Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România şi din Europa.
Istoria

Castelul Peleş din Sinaia, resedinta de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866 - 1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz si Karel Liman, si a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena.
Castelul Peleş poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăti a secolului al XIX-lea.

Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăşte construirea unui castel într-un loc retras şi pitoresc: Piatra Arsă. Câtiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitectilor Johannes Schultz şi Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.

În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleşului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar aşezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granita României cu Austro Ungaria. Însă, în viitor, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima țării.

Peleşul va căpăta apoi o tot mai mare importantă, devenind reşedința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au tinut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) şi 1925.

Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar şi regi şi regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o multime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusetea şi bogătia castelului. În 1906 se aştepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.

Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Șipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.

Peleşul a avut o importanță deosebită pentru istoria tării noastre. Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 - 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc şi primul botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foişor, s-a născut fiul său, regele Mihai I.

Castelul va rămâne reşedinţă a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist. În 1953 Peleşul va deveni muzeu, dar trebuie spus ca el putea fi vizitat, încă de pe vremea regelui Carol I. În 1990, şi Pelişorul este deschis publicului spre vizitare.
(sursa wikipedia)



















































































































































































































































marți, 20 iulie 2010

Urs brun



Ursus arctos
, deşi răspândit în toată regiunea holarctică, pentru români ursul brun este un animal prin excelenţă românesc.

Prezent în folclor din cele mai vechi timpuri, amintit de Mircea Eliade ca totem al unora dintre călugării luptători daci, ursul a devenit o figură legendară, privit cu teamă şi admiraţie chiar şi de orăşeni.
Animal deosebit de puternic, aparţinând familiei Urside, ursul brun românesc - privit de mulţi biologi ca sub-specie încă neînregistrată - are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălţime la greabăn de până spre 1,5 m şi o greutate maximă de 600 kg. Este un animal plantigrad, iar ghiarele nu sunt retractile, imprimându-se în mers odată cu talpa şi degetele.
Denumirea ştiinţifică a cunoscut numeroase variaţii. Cea în uz la ora actuală este Ursus arctos arctos, Linne, 1785.
Ursul brun are o blană deasă, mult apreciată, cu două rânduri de peri, spicul şi puful. Deşi culoarea de bază este cea brun-cafenie, variaţiile sunt dosebit de mari, de la urşi roşcaţi la cei aproape negri. Unele exemplare prezintă pete albe la baza gâtului, formând uneori un adevărat guler, asemănător cu cel al ursului gulerat de Himalaya.
Dentiţia este tipică de omnivor, cu canini puternici şi molari rotunjiţi.
În România, ursul brun se găseşte din cele mai vechi timpuri. Până în prima jumătate a sec. XIX se găsea în întreaga ţară, din Delta Dunării până în Carpaţi. Din păcate, a fost exterminat din zonele de câmpie, pentru a nu împiedica agricultura extensivă şi creşterea extensivă a vitelor, pescuitul extensiv şi alte practici similare din secolul XIX.
Cu toate că este retras în Carpaţi, ursul îşi găseşte în România cel mai prielnic adăpost din Europa. De fapt se pare că România deţine la ora actuală, cu cca. 5000 de exemplare, cel mai mare efectiv european de urs brun, care este de circa 14000, în afară de Rusia.
Ursul brun mai este răspândit de asemenea, în America de Nord (Alaska, Canada), cât şi în Rusia, unde există cea mai mare populaţie (120.000[necesită citare]). În afara României, în [[Europa] se mai găsesc efective în Scandinavia,Polonia, Cehia şi Slovacia, cât şi în Franţa sau Spania (în Munţii Pirinei). Aici numărul de urşi bruni este foarte redus - doar câteva zeci de exemplare. În Insulele Britanice a dispărut.

(sursa Wikipedia)