luni, 8 mai 2017

Uliul păsărar (Accipiter nisus)

Uliul păsărar (Accipiter nisus) (denumit și uliu mic, uliul păsărilor, uliu păsăresc, uliu păsărar, uliu păsăratic, uliul vrăbiilor, regional și uli de păsări, uli de pasăre, uli de hulubi, uli vrăbier) este o pasăre răpitoare de zi din familia Accipitridae, de talie mică (între guguștiuc și porumbel) care trăiește în pădurile de deal și munte, sau mai joase din Europa, Asia și nord-vestul Africii. Populațiile din nordul Eurasiei sunt migratoare, cele din centrul Eurasiei sunt parțial migratoare, iar populațiile din sudul Europei sunt sedentare. Păsările migrează toamna spre locurile de iernare din sudul Europei, Africa, Orientul Mijlociu și sudul Asiei.
Femela este mult mai mare decât masculul. Lungimea corpului este de 28-38 de cm, iar greutatea de 185-342 de g pentru femelă și 110-196 de g pentru mascul. Anvergura aripilor de 58-80 de cm. Ciocul este negricios, iar picioarele galbene cu gheare negre. Masculul are spatele cenușiu închis, cu excepția unei zone mici de culoare albicioasă pe ceafă și deasupra ochilor. Gâtul albicios este acoperit cu dungi longitudinale brune subțiri. Partea inferioară este albă cu dungi brun-roșcate transversale. În zbor, coada lunga este brăzdată de benzi transversale rare cenușii și brune închise, cu o bandă terminală mai lată. Femela are spatele cafeniu, iar partea inferioară este albă cu dungi transversale cafenii.
Cuibul este plat, construit cu precădere de femele din crengi uscate intercalate și căptușit cu ramuri verzi. Cuibul este reînnoit în fiecare an și amplasat în zona de tranziție dintre ramurile uscate și ramurile verzi, la o înălțime de 5-8 metri. Ponta cuprinde 3-6 ouă, depuse la intervale de 2-4 zile din mai până la începutul lui iunie. Ouăle de 40 x 32 de mm sunt sferice, mate, alb-calcaros, punctate neregulat cu gri-violet până la maro închis, cu pete în formă de dungi; la capătul rotund câteodată sub formă de căciulă. Incubația durează 32-35 de zile pentru fiecare ou și 42 de zile pentru ponta întreagă. Clocitul începe după depunerea a 2-3 ouă și este asigurat de femelă, care este hrănită în acest timp de mascul. Are loc o singură clocire pe an. Puii sunt nidicoli, acoperiți la început cu un puf scurt, rar, alb, apoi cu un puf mai lung, brun-roșcat pe partea superioară și alb pe cea inferioară. Puii sunt hrăniți de femelă în primele 4-5 zile, cu hrana adusă de mascul. La 13 zile puii își iau hrana independent, la 28 de zile se acoperă complet cu pene, iar la 32 de zile pot zbura.
Are un zbor planat foarte rapid. Vânează ziua, prin păduri, liziere, parcuri și grădini din zonele apropiate orașelor, lovind pe neașteptate păsări mici. Se hrănește îndeosebi cu păsări mici: vrăbii, presuri, ciocârlii, grauri, sturzi, mierle etc.; femela, care este mai mare, prinde și porumbei, stăncuțe, sitari, gaițe etc. Se hrănește mai rar cu șoareci, broaște, insecte mari.
În România și Republica Moldova este o specie rară ca pasăre clocitoare, răspândită în păduri de deal și munte și foarte rar în zone cu altitudini joase. Apare mai frecvent iarna, când vine din regiunile nordice. Este întâlnit frecvent în orașe, unde vânează vrăbii și mierle ce se găsesc din abundență în aceste locuri. În România populația estimată este de 1200- 1400 de perechi.




sâmbătă, 6 mai 2017

Veverita (Sciurus vulgaris)

Veverita ( Sciurus vulgaris ) este o rozatoare foarte inteligenta si vioae, foarte adaptata la viata arboricola si care ne farmeca atunci cand o zarim cu giumbuslucurile si cascadoriile ei. Ea populeaza atat padurile de conifere cat si cele de foioase si este des intalnita si in parcurile mari din orase.
Corpul veveritei este suplu si zvelt, perfect adaptata la cataratul prin copaci. Urechile sunt mari si terminate cu smocuri de par, membrele anterioare sunt mai mici decat cele posterioare dar ambele prevazute cu ghiare puternice. Cele posterioare ajuta mai mult la propulsie iar cele anterioare le foloseste si pentru a apuca nucile, alunele, ghinda, jirul sau conurile de brad cu care se hraneste.
Veverita are o blana foarte frumoasa si bogata, de culoare bruna-rosiatica, cu spicul firului de par de culoare neagra. Pe burta este de culoare alba. Coada este stufoasa si lunga cam cat lungimea corpului si ajuta veverita sa-si mentina directia si echilibrul atunci cand sare de pe o creanga pe alta. Lungimea corpului poate ajunge la 40cm din care jumatate este reprezentata de coada.
Femela de regula da nastere la doua generatii de pui pe an. Dupa o gestatie de 6 saptamani, veverita fata pana la 7 pui care ajung la maturitatea sexuala la varsta de un an.
Veverita nu este un animal cu un interes crescut pentru vanatoare si in acest moment populatia de la noi din tara este stabila.










joi, 4 mai 2017

Cojoaica de padure (Certhia familiaris)

Cojoaica de padure ( Certhia familiaris ) este o pasare de talie mica, cantatoare si este raspandita in toata zona eurasiatica, de unde i se mai spune si cojoaica eurasiatica. Cojoaica de padure isi leaga existenta de prezenta arborilor pe a caror scorta alearga in cautarea hranei. Are corpul perfect conceput pentru cataratul pe scoarta copacilor. Cojoaica de padure este o pasare sedentara prezenta pe tot parcursul anului in Romania.
In partea superioara a corpului cojoaica de padure are un colorit pestrit cu multe nuante de maro si pete albe. Pe partea ventrala a corpului coloritul este albicios. Ciocul este lung, ascutit si usor curbat cu partea superioara negricioasa si cea inferioara rozalie. Picioarele sunt scurte si prevazute cu gheare lungi. Penele din coada sunt relativ lungi si tari care ajuta cojoaica sa se sprijine in coada pe trunchiurile copacilor, asemenea ciocanitorilor. Lungimea corpului este de 12,5 cm, anvergura aripilor de 18-21 cm iar greutatea de 12g.
Cojoaica de padure se hraneste cu insecte pe care le gaseste in si pe scoarta copacilor si mai rar isi cauta hrana pe ziduri, pietre si stanci.
In luna aprilie perechile isi construiesc cuibul in copaci, dezordonat si rudimentar in care femela depune 5-6 oua intr-o singura serie pe an.








marți, 2 mai 2017

Ciocanitoarea pestrita mare (Dendrocopos major)

Ciocanitoarea reprezinta printre pasarile de la noi simbolul trudei, al muncii grele, al neobositei alergaturi dupa hrana.
Ciocanitoarea pestrita mare ( Dendrocopos major ) este neagra pe spate iar pe piept este de un alb cu nuante galben-ruginii. Pe crestet este neagra cu o pata cafenie in frunte.Masculul are o scufita rosie pe cap. Obrajii si gatul sunt de culorae alba separati printr un guler de culoare neagra.Pe umeri are un fel de epoleti de culoare alba iar aripile sunt pestrite-alb cu negru.Coada este tot neagra cu cateva dungi albe iar sub coada este de un rosu aprins. Are o lungime de aproximativ 25 cm.
Este o pasare foarte vioaie si indrazneata, bataioasa daca un alt tovaras indrazneste sa vina pe copacul ei.
Unealta ei de lucru este ciocul lung si puternic de culoare neagra. Putem spune ca ciocul ei este o unealta universala,servind ca tarnacop,ciocan,rindea ori dalta. Cu el ciocaneste mereu in cautarea larvelor de sub scoarta copacilor. Datorita auzului ei fin reuseste sa depisteze daunatorii din scoarta copacilor cu mare precizie indiferent de stadiul de dezvoltare al daunatorilor(larva, pupa, adult). Dupa localizare intra in actiune unealta universala si cu siguranta parada nu mai are scapare.
Pentru a putea ciocani in scoarta copacilor, ciocanitoarea pestrita mare sta vertica pe scoarta copacului. Se prinde bine cu cele patru degete,dispuse doua in fata si doua in spate, inzestrate cu ghiare lungi puternice si incovoiate si se sprijina pe coada.
Cuibul si-l sapa in trunchiul copacilor iar la finalizarea lui,in luna mai,femela va depune pana la 7 oua de culoare alba. Partenerii clocesc cu randul iar incubatia dureaza 15 zile.