luni, 8 mai 2017

Uliul păsărar (Accipiter nisus)

Uliul păsărar (Accipiter nisus) (denumit și uliu mic, uliul păsărilor, uliu păsăresc, uliu păsărar, uliu păsăratic, uliul vrăbiilor, regional și uli de păsări, uli de pasăre, uli de hulubi, uli vrăbier) este o pasăre răpitoare de zi din familia Accipitridae, de talie mică (între guguștiuc și porumbel) care trăiește în pădurile de deal și munte, sau mai joase din Europa, Asia și nord-vestul Africii. Populațiile din nordul Eurasiei sunt migratoare, cele din centrul Eurasiei sunt parțial migratoare, iar populațiile din sudul Europei sunt sedentare. Păsările migrează toamna spre locurile de iernare din sudul Europei, Africa, Orientul Mijlociu și sudul Asiei.
Femela este mult mai mare decât masculul. Lungimea corpului este de 28-38 de cm, iar greutatea de 185-342 de g pentru femelă și 110-196 de g pentru mascul. Anvergura aripilor de 58-80 de cm. Ciocul este negricios, iar picioarele galbene cu gheare negre. Masculul are spatele cenușiu închis, cu excepția unei zone mici de culoare albicioasă pe ceafă și deasupra ochilor. Gâtul albicios este acoperit cu dungi longitudinale brune subțiri. Partea inferioară este albă cu dungi brun-roșcate transversale. În zbor, coada lunga este brăzdată de benzi transversale rare cenușii și brune închise, cu o bandă terminală mai lată. Femela are spatele cafeniu, iar partea inferioară este albă cu dungi transversale cafenii.
Cuibul este plat, construit cu precădere de femele din crengi uscate intercalate și căptușit cu ramuri verzi. Cuibul este reînnoit în fiecare an și amplasat în zona de tranziție dintre ramurile uscate și ramurile verzi, la o înălțime de 5-8 metri. Ponta cuprinde 3-6 ouă, depuse la intervale de 2-4 zile din mai până la începutul lui iunie. Ouăle de 40 x 32 de mm sunt sferice, mate, alb-calcaros, punctate neregulat cu gri-violet până la maro închis, cu pete în formă de dungi; la capătul rotund câteodată sub formă de căciulă. Incubația durează 32-35 de zile pentru fiecare ou și 42 de zile pentru ponta întreagă. Clocitul începe după depunerea a 2-3 ouă și este asigurat de femelă, care este hrănită în acest timp de mascul. Are loc o singură clocire pe an. Puii sunt nidicoli, acoperiți la început cu un puf scurt, rar, alb, apoi cu un puf mai lung, brun-roșcat pe partea superioară și alb pe cea inferioară. Puii sunt hrăniți de femelă în primele 4-5 zile, cu hrana adusă de mascul. La 13 zile puii își iau hrana independent, la 28 de zile se acoperă complet cu pene, iar la 32 de zile pot zbura.
Are un zbor planat foarte rapid. Vânează ziua, prin păduri, liziere, parcuri și grădini din zonele apropiate orașelor, lovind pe neașteptate păsări mici. Se hrănește îndeosebi cu păsări mici: vrăbii, presuri, ciocârlii, grauri, sturzi, mierle etc.; femela, care este mai mare, prinde și porumbei, stăncuțe, sitari, gaițe etc. Se hrănește mai rar cu șoareci, broaște, insecte mari.
În România și Republica Moldova este o specie rară ca pasăre clocitoare, răspândită în păduri de deal și munte și foarte rar în zone cu altitudini joase. Apare mai frecvent iarna, când vine din regiunile nordice. Este întâlnit frecvent în orașe, unde vânează vrăbii și mierle ce se găsesc din abundență în aceste locuri. În România populația estimată este de 1200- 1400 de perechi.




sâmbătă, 6 mai 2017

Veverita (Sciurus vulgaris)

Veverita ( Sciurus vulgaris ) este o rozatoare foarte inteligenta si vioae, foarte adaptata la viata arboricola si care ne farmeca atunci cand o zarim cu giumbuslucurile si cascadoriile ei. Ea populeaza atat padurile de conifere cat si cele de foioase si este des intalnita si in parcurile mari din orase.
Corpul veveritei este suplu si zvelt, perfect adaptata la cataratul prin copaci. Urechile sunt mari si terminate cu smocuri de par, membrele anterioare sunt mai mici decat cele posterioare dar ambele prevazute cu ghiare puternice. Cele posterioare ajuta mai mult la propulsie iar cele anterioare le foloseste si pentru a apuca nucile, alunele, ghinda, jirul sau conurile de brad cu care se hraneste.
Veverita are o blana foarte frumoasa si bogata, de culoare bruna-rosiatica, cu spicul firului de par de culoare neagra. Pe burta este de culoare alba. Coada este stufoasa si lunga cam cat lungimea corpului si ajuta veverita sa-si mentina directia si echilibrul atunci cand sare de pe o creanga pe alta. Lungimea corpului poate ajunge la 40cm din care jumatate este reprezentata de coada.
Femela de regula da nastere la doua generatii de pui pe an. Dupa o gestatie de 6 saptamani, veverita fata pana la 7 pui care ajung la maturitatea sexuala la varsta de un an.
Veverita nu este un animal cu un interes crescut pentru vanatoare si in acest moment populatia de la noi din tara este stabila.










joi, 4 mai 2017

Cojoaica de padure (Certhia familiaris)

Cojoaica de padure ( Certhia familiaris ) este o pasare de talie mica, cantatoare si este raspandita in toata zona eurasiatica, de unde i se mai spune si cojoaica eurasiatica. Cojoaica de padure isi leaga existenta de prezenta arborilor pe a caror scorta alearga in cautarea hranei. Are corpul perfect conceput pentru cataratul pe scoarta copacilor. Cojoaica de padure este o pasare sedentara prezenta pe tot parcursul anului in Romania.
In partea superioara a corpului cojoaica de padure are un colorit pestrit cu multe nuante de maro si pete albe. Pe partea ventrala a corpului coloritul este albicios. Ciocul este lung, ascutit si usor curbat cu partea superioara negricioasa si cea inferioara rozalie. Picioarele sunt scurte si prevazute cu gheare lungi. Penele din coada sunt relativ lungi si tari care ajuta cojoaica sa se sprijine in coada pe trunchiurile copacilor, asemenea ciocanitorilor. Lungimea corpului este de 12,5 cm, anvergura aripilor de 18-21 cm iar greutatea de 12g.
Cojoaica de padure se hraneste cu insecte pe care le gaseste in si pe scoarta copacilor si mai rar isi cauta hrana pe ziduri, pietre si stanci.
In luna aprilie perechile isi construiesc cuibul in copaci, dezordonat si rudimentar in care femela depune 5-6 oua intr-o singura serie pe an.








marți, 2 mai 2017

Ciocanitoarea pestrita mare (Dendrocopos major)

Ciocanitoarea reprezinta printre pasarile de la noi simbolul trudei, al muncii grele, al neobositei alergaturi dupa hrana.
Ciocanitoarea pestrita mare ( Dendrocopos major ) este neagra pe spate iar pe piept este de un alb cu nuante galben-ruginii. Pe crestet este neagra cu o pata cafenie in frunte.Masculul are o scufita rosie pe cap. Obrajii si gatul sunt de culorae alba separati printr un guler de culoare neagra.Pe umeri are un fel de epoleti de culoare alba iar aripile sunt pestrite-alb cu negru.Coada este tot neagra cu cateva dungi albe iar sub coada este de un rosu aprins. Are o lungime de aproximativ 25 cm.
Este o pasare foarte vioaie si indrazneata, bataioasa daca un alt tovaras indrazneste sa vina pe copacul ei.
Unealta ei de lucru este ciocul lung si puternic de culoare neagra. Putem spune ca ciocul ei este o unealta universala,servind ca tarnacop,ciocan,rindea ori dalta. Cu el ciocaneste mereu in cautarea larvelor de sub scoarta copacilor. Datorita auzului ei fin reuseste sa depisteze daunatorii din scoarta copacilor cu mare precizie indiferent de stadiul de dezvoltare al daunatorilor(larva, pupa, adult). Dupa localizare intra in actiune unealta universala si cu siguranta parada nu mai are scapare.
Pentru a putea ciocani in scoarta copacilor, ciocanitoarea pestrita mare sta vertica pe scoarta copacului. Se prinde bine cu cele patru degete,dispuse doua in fata si doua in spate, inzestrate cu ghiare lungi puternice si incovoiate si se sprijina pe coada.
Cuibul si-l sapa in trunchiul copacilor iar la finalizarea lui,in luna mai,femela va depune pana la 7 oua de culoare alba. Partenerii clocesc cu randul iar incubatia dureaza 15 zile.





duminică, 30 aprilie 2017

Ticleanul (Sitta europaea)

Ticleanul ( Sitta europaea ) sau scortarul, cum mai este denumit, este o pasare de dimensiuni mici, de aproximativ15 cm. Sunt asemanatori la corp cu pitigoii numai ca au picioarele si ciocul mai puternice. Sunt adevarati alpinisti pe scoarta copacilor pe care se deplaseaza cu mare usurinta atat cu capul in sus cat si cu capul in jos. Ii putem intalni si in parcurile oraselor unde sunt mereu o prezenta foarte agreabila pentru privirile trecatorilor.
Atat femela cat si masculul au aceleasi dimensiuni si aceeasi imbracaminte. Pe cap si pe spate penajul este de culoare gri-albastrui. Varfurile aripilor sunt brune cu nuante de alba iar pe burta sunt de culoare aramie. Pe obraji si sub cioc sunt de culoare alba iar in dreptul ochilor vedem o dunga neagra care se prelungeste pana pe spate.
Ticleanul este o pasare foarte inteligenta; introduce seminte in crapaturile copacilor pe care apoi le sparge in voie. Hrana ticlenului este omnivora. Consuma cu mare placere insecte dar si seminte.
Ticleanul isi face cuibul in scorburi a caror intrare o adapteaza nevoilor sale cu lut si pamant. Perechile se stabilesc pe viata si sunt foarte devotate locului in care cuibaresc. Se deplaseaza pe o arie de maxim 2 km in jurul cuibului. Ouale mici de culoare alba sunt clocite de ambii parinti, prin roatatie, timp de 18 zile.
Ticleanul este o pasare sedentara.











vineri, 28 aprilie 2017

Corbul (Corvus corax)

Dintre toate pasarile din familia ciorilor, corbul ( Corvus corax ) este cel mai mare, mai indraznet si mai mandru. In momentul de fata corbul este o pasare ocrotita de lege fiind observata din ce in ce mai rar. Inca mai poate fi vazuta in apropierea padurilor batrane de dealuri si munte. Corbul este o pasare sedentara care in iernile mai grele coboara din inaltimile montane catre zonele mai joase unde isi poate gasi hrana mai usor.
Penajul este de culoare neagra cu reflexe violete-albastrui. Are un cioc puternic, turtit lateral, incovoiat, de culoare neagra. Picioarele sunt puternice si cu ghiare, asemanatoare cu cele ale pasarilor de prada. Zboara foarte bine si poate ajunge la inaltimi de 2000 de metri. De multe ori este confundata cu vulturii sau cu acvilele dataorita zborului lor planat. Corbul este de aproximativ doua ori mai mare decat o cioara obisnuita si ajunge la lungimi de 65 cm, anvergura aripilor de 1,2 - 1,5 m si o greutate maxima de 1,5 kg.
Hrana corbului este omnivora desi poate fi considerat si pasare de prada. Consuma de la seminte si fructe si pana la insecte larve, broaste, oua sau pasari mici. Nu rateaza nici ocazia de a se hrani din animale moarte motiv pentru care mai este numit si sanitarul naturii.
In luna februarie incepe perioada de imperechere la corbi. Cuibul si-l face in arbori batrani sau pe stanci in zone greu accesibile. Pe perioada clocitului femela este hranita de catre mascul. Ea nu poate pleca pentru ca ouale ar ingheta. Perioada de incubatie este de 21 de zile iar puii parasesc cuibul dupa alte 40 de zile insa sunt dependenti de hrana parintilor pana la 60 de zile.
Corbul este considerat ca fiind o pasare extrem de inteligenta motiv pentru care il vom gasi in foarte multe povesti si legende.