vineri, 28 aprilie 2017

Corbul (Corvus corax)

Dintre toate pasarile din familia ciorilor, corbul ( Corvus corax ) este cel mai mare, mai indraznet si mai mandru. In momentul de fata corbul este o pasare ocrotita de lege fiind observata din ce in ce mai rar. Inca mai poate fi vazuta in apropierea padurilor batrane de dealuri si munte. Corbul este o pasare sedentara care in iernile mai grele coboara din inaltimile montane catre zonele mai joase unde isi poate gasi hrana mai usor.
Penajul este de culoare neagra cu reflexe violete-albastrui. Are un cioc puternic, turtit lateral, incovoiat, de culoare neagra. Picioarele sunt puternice si cu ghiare, asemanatoare cu cele ale pasarilor de prada. Zboara foarte bine si poate ajunge la inaltimi de 2000 de metri. De multe ori este confundata cu vulturii sau cu acvilele dataorita zborului lor planat. Corbul este de aproximativ doua ori mai mare decat o cioara obisnuita si ajunge la lungimi de 65 cm, anvergura aripilor de 1,2 - 1,5 m si o greutate maxima de 1,5 kg.
Hrana corbului este omnivora desi poate fi considerat si pasare de prada. Consuma de la seminte si fructe si pana la insecte larve, broaste, oua sau pasari mici. Nu rateaza nici ocazia de a se hrani din animale moarte motiv pentru care mai este numit si sanitarul naturii.
In luna februarie incepe perioada de imperechere la corbi. Cuibul si-l face in arbori batrani sau pe stanci in zone greu accesibile. Pe perioada clocitului femela este hranita de catre mascul. Ea nu poate pleca pentru ca ouale ar ingheta. Perioada de incubatie este de 21 de zile iar puii parasesc cuibul dupa alte 40 de zile insa sunt dependenti de hrana parintilor pana la 60 de zile.
Corbul este considerat ca fiind o pasare extrem de inteligenta motiv pentru care il vom gasi in foarte multe povesti si legende.










miercuri, 26 aprilie 2017

Pantarusul (Troglodytes troglodytes)

Pantarusul ( Troglodytes troglodytes ) sau ochiul boului cum mai este denumit, este una din cele mai mici pasari care traies in Romania. Este o pasare sedentara insa iarna se observa o usoara crestere a efectivelor deoarece vin la noi in tara ca sa ierneze si perechile care au cuibarit in nordul Europei si al Asiei. Pantarusul este o pasare cu o adaptabilitate extraordinara. Poate fi vazut de la zonele foarte joase si pana la platorurile montane si de la padurile intinse si pana in jonele cu vegetatie saraca. Nu ocoleste nici parcurile si gradinile. Este o pasare greu de vazut si mai ales greu de fotografiat datorita dimensiunilor sale reduse, a habitatului si a faptului ca este o pasare foarte energica, aflata intr-o continua miscare prin tufisurile in care isi cauta hrana.
Pantarusul are o culoare generala maronie-caramizie, cu striatii de culoare brun inchis. Ca semn distinctiv putem observa spranceana de culoare galbui. Exista si o subspecie, Troglodytes troglodytes zetlandicus care este prezenta doar in insulele Shetland din N-E Scotiei. Aceasta are aceeasi conformatie a penajului dar cu o nuanta generala cenusie. Lungimea pantarusului este de 10 cm, anvergura aripilor de 13-17 cm si o greutate de 8-13 g.
Pantarusul isi face de obicei cuibul pe sol printre radacini si vegetatia deasa si mai rar in arbusti si copaci. Femela depune 5-6 oua iar perioada de incubatie este de 15 zile. Perechile cresc doua serii de pui pe an.









miercuri, 18 ianuarie 2017

Cinteza de iarna (Fringilla montifringilla)

Cinteza de iarna ( Fringilla montifringilla ) este prezenta la noi doar pe timpul iernii. Nu se cunosc indicii conform carora ar cuibari si la noi. Zona specifica pentru cuibarit este Scandinavia si N-E Europei. Vara traiesc in perechi izolate sau grupuri mici insa iarna se aduna in stoluri mari care sunt intr-o continua cautare de copaci producatori de seminte.
Masculul are un colorit mai frumos si mai pronuntat decat al femelei. Vara masculul are capul coada si aripile de un gri inchis spre negru iar iarna acestea devin patate, caramiziu cu negru. Masculul are si un frumos guler de culoare caramiie care este mai putin pronuntat la femela. Pe burta atat masculul cat si femela sunt de culoare alba. Picioarele si ciocul sunt galbui. Vara masculul are ciocul mai inchis la culoare. Cinteza de iarna are o lungime de 14-15 cm, anvergura aripilor este de 25-28 cm iar greutatea este de 19-23 g.
Cinteza de iarna isi construieste cuibul in forma de cupa din licheni, radacini, crengute si il captuseste cu par si pene. Femela depune 5-7 oua intr-o singura serie pe an.
In momentul de fata cinteza de iarna este o specie cu populatii stabile. Nu prezinta interes pentru vanatoare.







luni, 16 ianuarie 2017

Ciocanitoarea de gradina (Dendrocopos syriacus)

Ciocanitoarea de gradina ( Dendrocopos syriacus ) este foarte aproape ca infatisare cu ciocanitoarea pestrita mare cu care poate fi confundata foarte usor. Diferentele majore sunt urmatoarele: dunga neagra care porneste de la baza ciocului nu se uneste cu zonea neagra de pe ceafa iar sub coada penele au o coloratie roz-portocalie si nu rosu aprins.
Ciocanitoarea de gradina este specifa Europei de Est si Centrale insa este semnalata ca raritatea si in partea de N-V. Nu migreaza ( eventual doar pe distante scurte ) si poate fi intalnita in parcuri, gradini, livezi si in padurile de foioase si conifere.
Penajul este pestrit, o combinatie de nuante de negru, alb si rosu. Masculul are o pata rosie pe ceafa care lipseste la femela iar exemplarele tinere au crestetul capului rosu. Lugimea corpului este de 23-25 cm, deschiderea aripilor de 38-44 cm si greutatea de 70-90 g.
Hrana este alcatuita atat din insecte cat si din seminte si fructe. Este specia de ciocanitoare care consuma cel mai mult fructe si seminte.
Cuibul este o scorbura sapata in trunchiul copacilor sau chiar in crengile groase, cu o adancime de 20-40 cm si la aproximativ 6m inaltime de sol. Uneori foloseste cuiburile vechi. Masculul este principalul artizan al scorburei. In lunile aprilie si mai femela depune 3-7 oua, cel mai des 4-5, care sunt clocite de ambii parinti timp de 11-12 zile. Noaptea cloceste doar masculul. Puii sunt crescuti de ambii parinti si pot zbura dupa 23-25 zile.






miercuri, 24 august 2016

Degetarut (Soldanella montana)

Tulpina pînă la 15 cm înălţime, lipsită de frunze, poartă la vîrf cîte două—patru flori mici, aplecate În jos, cu corola albastră-violetă în formă de clopoţel, cu marginile adînc şi des crestate. Frunzele aşezate numai la baza tulpinii şi mai scurte decît aceasta sînt aproape rotunde sau în formă de rinichi, la bază cu o adîncitură, iar pe margini întregi sau uşor dinţate, lucitoare, groase, scorţoase. Înfloreşte în mai-iulie.
Se găseşte prin păşuni, pe brîne, în locuri ierboase, umede, în depresiuni sau vîlcele cu zăpadă stagnantă; apare, de obicei, pe lîngă zăpezile care se topesc. Planta străpunge adeseori zăpada şi îşi scoate florile deasupra. Uneori Înfloreşte chiar sub zăpadă.
Răspîndirea În ţară: munţii Carpaţi şi munţii Apuseni.
Sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie