Tulichina (Daphne mezereum)

Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. Acest subarbust, bine cunoscut ca plantă otrăvitoare, este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. Are o rădăcină puternică, mult ramificată. Tulpina, dezvoltată, poate ajunge la 1,5 metri înălţime. În vârful lăstarilor se află frunzele, care au formă lanceolată. Florile au culoare trandafirie sau albă, fiind deosebit de expresive. Fructele sunt niște bobiţe roșii, toxice.
Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei, adică cu puţin timp înainte de a înflori.
Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura.
Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină, cumarină, ulei eteric, dafnină. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă.
Întrebuinţări. Fiind foarte toxice, preparatele de tulichină nu se administrează decât extern, efectele fiind dintre cele mai interesante. De pildă, cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. Rezultate pozitive se obţin, de asemenea, în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor, a sciaticii, a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci.
Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente

 

Usturoi de stanca (Allium saxatile)

Specie ponto-balcanica, rezistenta la seceta, care creste pe stancarii si pante pietroase. Din bulbii de 0,7-1,5 diametru, de obicei grupati se dezvolta tulpinile inalte de 20-50 cm, drepte, solide, netede, acoperite pe treimea inferioara cu tecile frunzelor. Frunzele sunt periferice, inguste, lungi de 15-20 cm. Inflorescenta globuloasa, densa, cu multe flori de culoare roz-alb cu dungi un pic mai intunecate. Infloreste iunie-septembrie.

(sursa: ecomuntiimacinului.wordpress.com)

Militeaua dobrogeana (Silene compacta)

Este o specie mediteraneana, perena, cu o inaltime de 40-70 cm, cu flori reunite in buchet in varful tulpinii, de culoare roz inchis. Infloreste in iunie-iulie. Se dezvolta in zonele stancoase din Muntii Macinului.

(sursa: ecomuntiimacinului.wordpress.com)

Garofita pitica de stanca (Dianthus nardiformis)

Este o specie perena, rezistenta la uscaciune, cu inaltime redusa si flori rosii-violet. Infloreste iunie-august. Este o planta rara si vulnerabila care creste numai in Romania si Bulgaria. Creste pe terenuri pietroase cu substrat calcaros.

(sursa: ecomuntiimacinului.wordpress.com)

Macesul (Rosa canina)

Alte denumiri: carcadar, gheara matei, rasura, trandafir salbatic, ruja, sipica, zgoroghin.
Arbust indigen, spinos, intalnit in poieni, pe coaste, margini si rarituri de padure. Creste bine in plina lumina. Are cerinte mijlocii fata de caldura si pretentii moderate fata de apa. Suporta seceta si este foarte rezistent la temperaturi scazute. Vegeteaza pe soluri variate. Are tulpini alungite, grupate in tufa, ramificate, recurbate in afara, inalte pana la 3 m. Ramuri cu numerosi ghimpi comprimati lateral si recurbati. Muguri mici rosii. Frunze alterne, imparipenat compuse cu 5-7 foliole eliptice. Flori roz sau albe, mari (4-5 cm), solitare sau grupate cate 2-3 in inflorescente. Infloreste in mai-iunie. Fructe, alchene paroase inchise intr-un receptacul rosu carnos.
Macesul este stramosul salbatic al numeroaselor varietati de trandafir. Macesele se utilizeaza ca vitaminizant, astrigent, diuretic, antidiareic, depurativ, antiinflamator intestinal. Au un continut ridicat de vitamina C, B2, K, PP, provitamina A, saruri minerale de K, Ca, Fe, Mg, acid malic, acid citric, lecitina, uleiuri volatile, zaharuri, altele.

(sursa: ecomuntiimacinului.wordpress.com)

Frasinel (Dictamnus albus)

Este o planta medicinala, perena si erbacee, cunoscuta prin faptul ca emana un miros placut de lamaie. Face parte din familia Rutaceae si este originara din Asia si Europa. Planta creste salbatic pe langa paduri, pe dealuri insorite, prin maracinisuri, iar uneori este cultivata drept planta de ornament.
Frasinelul este o planta vivace, are tulpina rigida, lunga de 1 m si acoperita cu perisori. Frunzele din partea inferioara a tulpinei sunt simple, iar cele din partea superioara sunt compuse, au cate 7-15 foliole, de forme ovale, cu margini dintate. Florile sunt mari, cu diametrul de 4-5 cm, de culoare rozie, alba sau liliachie, au nervuri purpurii, cate 5 petale si sunt dispuse in ciorchine. Perioada de inflorire a frasinelului este din luna mai pana in luna iunie. Fructele sunt de forma unor mici capsule.
De la aceasta planta se recolteaza coaja radacinii, frunzele si florile.
Datorita continutului de ulei esential, saponina, cictamina, colina si alte substante, frasinelul este considerat cu proprietati tonice, antispasmodice, antiepileptice, sudorifice, antifebrile si vermifuge. Frasinelul este indicat in tratarea unor afectiuni precum: anemia, indigestia, ameteala, crampele abdominale si musculare, litiaza, leucoreea si contra viermilor intestinali.
Coaja de radacina este folosita in tratamentul eruptiilor cutanate, durerilor artritice, icterului si pojarului. Frunzele acestei plante sunt utilizate la aromarea bauturilor alcoolice (ca de exemplu vermutul).
Planta este cunoscuta inca din Antichitate ca avand proprietati mistice. Era consacrata zeitei Diana, care purta pe cap o cununa facuta din aceasta planta magica. In Antichitate frasinelul amestecat cu alte plante era folosit pentru clarviziune, iar ca planta medicinala i se atribuiau proprietati tranchilizante si sedative.
(sursa: dli.ro)

Degetar rosu (Digitalis purpurea)

Digitalis Purpurea este o planta erbacee bianuala.
Frunzele sunt aranjate in spirala, pe o tulpina verticala si au o lungime de 10-35cm. Culoare acestora este gri-verzuie, sunt pufoase si prezinta o margine usor zimtata. In primul an de crestere, acestea formeaza o mica rozeta la nivelul solului.
Florile se dezvolta in al doilea an, cand planta atinge inaltimea de 1-2 m. Florile sunt aranjate in inflorescenta, pe tulpina, au o forma alungita, tubulara, semanand cu niste degetare. Culoarea acestora este in general purpurie, insa pot fi intalnite si exemplare in nuante precum: roz, rosu, galben sau alb. In partea din interior a florii, acestea prezinta pete mai inchise sau mai deschise la culoare, in functie de specie. Perioada de inflorire a Digitalis Purpurea este la inceputul verii, insa acestea mai pot inflori si toamna.
Fructul are forma unei mici capsule, care atunci cand se usuca elibereaza numeroase seminte mici, de 0.1 – 0.2 mm.
(sursa: gradina.acasa.ro)

Crinul de padure (Lilium martagon)

Crinul de padure (Lilium martagon) face parte din familia Liliaceea si creste in zona padurilor de stejar si fag, fiind o specie mezofila. Poate fi intalnit foarte rar in paduri cu substrat calcaros, molidisuri sau in zona de munte. Este o specie rara, declarata monument al naturii si este ocrotita prin lege. Este o planta salbatica, perena, originara din Europa si infloreste in lunile mai - iunie. Un singur fir de crin de padure poate duce si 50 de flori, dar in general are 10-20 flori! Florile au diverse culori: rosu, roz sau violanceu.
Crinul de padure este o planta erbacee, perena, intalnita prin padurile de foioase, prin fanete si locuri stancoase de la campie pana in regiunea montana. In pamant are un bulb ovoidal format din numerosi solzi carnosi. De la baza bulbului se desprind numeroase radacini, unele din ele adesea contractile. Alte radacini subtiri se formeaza pe tulpina, deasupra bulbului. Tulpina este dreapta, inalta de pana la 100 cm. Frunzele au o forma ovaloita, usor ascutita spre varf. Florile sunt roz, rosiatice sau violacee, punctate cu purpuriu inchis, si au un miros specific, deosebit de puternic. Florile au 6 petale, androceul format din 6 stamine cu filamente lungi de 2-3 cm, terminate cu antere liniare rosii. Fructul este o capsula obovoidala, cu 6 muchii. Semintele sunt comprimate, brune deschis cu suprafata rugoasa.
(sursa: interferente.ro)

Orhidee (Traunsteinera globosa)

Iarbă roşioară (Silene acaulis)

Plantă foarte scundă din familia Caryophyllaceae cu o mulţime de tulpiniţe frunzoase, foarte ramificate şi aşezate înghesuit, alcătuind «perniţe» compacte, întinse la suprafaţa solului adesea pe mai multe zeci de centimetri. Din masa compactă de frunzişoare mici, înguste, care dau impresia unei tufe de muşchi, răsar pe suprafaţa perniţei numeroase floricele de un roz aprins, uneori atît de multe şi înghesuite, încît formează un covor continuu care acoperă cu totul verdele frunzelor. Floarea are un caliciu scurt, roşiatic, în forma de clopot cu cinci petale întinse, mai late spre vîrf şi ştirbite.
Înfloreşte în iunie-august.
Se găseşte pe stînci, bolovănişuri, grohotişuri, locuri ierboase şi stîncoase
Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
Iarba roşioară, ca şi alte numeroase plante alpine care cresc în perniţe, este un exemplu de adaptare împotriva vînturilor puternice şi a uscăciunii. Astfel, perniţa cu suprafaţa netedă şi bombată puternic ancorată de o rădăcină pivotantă care pătrunde adînc în crăpătura stîncilor, prezintă o deosebită rezistenţă la acţiunea de smulgere a vîntului sau de şlefuire a acestuia, mai ales în timpul iernii, pe crestele dezgolite de zăpadă, cînd vîntul poartă adesea ace de gheaţă. Apoi, perniţa constituie un rezervor de apă, funcţionînd ca un burete şi, în acelaşi timp, neîngăduind o încălzire prea mare a plantei sub puternicele raze ale soarelui, ceea ce ar mări transpiraţia şi ar expune planta la uscăciune. Lipindu-se de sol, planta foloseşte căldura radiată de acesta.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)