duminică, 30 iulie 2017

Iris siberian (Iris sibirica)

Iris sibirica este o specie din genul Iris. Este o plantă perena rhizomatous care face floare foarte frumos colorata. Este cunoscut ca Iris de Siberie (in limba franceza), Sibirische Schwertlilie sau Wiesen-Schwertlilie (in limba germana) si Strandiris (in suedeza). A fost gasita pentru prima data în Siberia de catre calugarii din Evul Mediu si crescuta in manastiri, iar mai tarziu a fost distribuita in Europa. O ilustrare a iris sibirica a fost folosita pe un timbru postal in Polonia.
Ca majoritatea speciilor de irisi, cele mai multe parti ale plantei sunt otravitoare (rizom si frunze). In cazul in care, din greseala, sunt ingerate pot provoca dureri de stomac si varsaturi.







vineri, 28 iulie 2017

Tulichina (Daphne mezereum)

Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. Acest subarbust, bine cunoscut ca plantă otrăvitoare, este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. Are o rădăcină puternică, mult ramificată. Tulpina, dezvoltată, poate ajunge la 1,5 metri înălţime. În vârful lăstarilor se află frunzele, care au formă lanceolată. Florile au culoare trandafirie sau albă, fiind deosebit de expresive. Fructele sunt niște bobiţe roșii, toxice.
Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei, adică cu puţin timp înainte de a înflori.
Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura.
Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină, cumarină, ulei eteric, dafnină. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă.
Întrebuinţări. Fiind foarte toxice, preparatele de tulichină nu se administrează decât extern, efectele fiind dintre cele mai interesante. De pildă, cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. Rezultate pozitive se obţin, de asemenea, în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor, a sciaticii, a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci.
Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente


 






miercuri, 26 iulie 2017

Dafin mic (Daphne laureola)

Dafin mic sau iedera mare









luni, 24 iulie 2017

Iedera alba (Daphne blagayana)

Este un arbust de 15—35 cm inaltime, cu tulpini tiritoare sau drepte, slab ramificate. Ramurile sint fin paroase. Frunzele, lipsite de petiol, invers-ovate, sau alungit-eliptice, la baza ingustate, la virf obtuze sau putin dintate si terminate cu un dinte mic, sint verzi, lucitoare, persistente si ingramadite in rozete mai ales spre virful ramurilor. Florile sint primavaratice, frumoase, parfumate, albe-galbui, aglomerate intr-un capitul, uneori mare cit pumnul. Fructul este o baca zemoasa de culoare galbena-aurie.
Iedera alba este o planta frumoasa dar rara. Isi are centrul de raspindire in Bosnia si Hertegovina, de unde iradiaza spre nord si nord-est pina in Carpatii Meridionali si Muntii Apuseni, atingind limita nordica a expansiunii sale in localitatea Avram Iancu (Vidra).
In tara noastra, planta creste pe povirnisuri pietroase, grohotisuri de calcare, dolomite si serpentine, luminisuri de paduri de foioase sau rasinoase si stincarii din etajul montan si subalpin. Estp semnalata din Muntii Bucegi, Muntele Postavarul, Muntele Piatra Mare, Muntele Ciucas, Muntii Apuseni la Vidra, Muntii Mehedintilor pe Piatra Closanilor si la Stincile „Sf. Ana' (Sinaia).
Este protejata de lege pe tot cuprinsul Muntilor Bucegi, Postavarul si pe Valea Prahovei.









joi, 20 iulie 2017

Paducel (Crataegus monogyna)

Păducelul este un arbust spinos ce creşte spontan la marginea drumurilor şi este folosit asedeori la construirea gardurilor vii din întreaga Europă. Poate atinge înălţimea de 10 m, iar în trecut din crengute inflorite de paducel se impleteau cununi ornamentale la nunţi pentru a aduce fericire şi rodnicie mirilor sau erau aşezate la leaganul pruncilor pentru a-i feri de spiritele rele.
În scop medicinal se folosesc florile, frunzele, ramurile şi fructele de păducel. Atât fructele, cât şi florile sunt folosite la prepararea de infuzii, capsule şi tincturi.
(sursa: csid.ro)



marți, 18 iulie 2017

Ciucure (Campanula glomerata alba)




duminică, 16 iulie 2017

Ciucusoara (Berteroa incana)

Descriere : Plantă bienală cu tulpina obişnuit ramificată. Frunzele sunt întregi, eliptic-lanceolate. Florile albe au petalele adânc emarginate. Siliculele sunt păroase, elipsoidale sau aproape rotunjite. Se găseşte în locuri ruderale, la marginea pădurilor etc.
Denumire populara : ciucusoara
(sursa: eplante.ro)



vineri, 14 iulie 2017

Stevie de munte (Astrantia major)

Este o planta din flora spontana specifica Europei. In Romania poate fi intalnita pe campii, pajisti, la liziera padurilor, dar este si cultivata ca planta decorativa. stevia de munte are in pamant un rizom carnos si ramificat. Tulpina creste pana la un metru inaltime, este puternica si ramificata la varf. Frunzele sunt mari, palmate, alcatuite din trei pana la sapte lobi, crestate pe margini si comestibile. Florile sunt grupate in inflorescenta umbeliforma si sunt albe sau roz pal. Dintre substantele chimice continute de planta amintim: protide, emodine, acid oxalic, mici cantitati de grasimi, vitamina C, saruri minereale. Principalele calitati ale Steviei sunt: astringenta, antianemica, depurativa, digestiva, laxativa, diuretica, purgativa (in functie de doza), remineralizanta. In fitoterapie se utilizeaza frunzele si radacina.







miercuri, 12 iulie 2017

Studeniţă (Arenaria biflora)




luni, 10 iulie 2017

Floarea pastelui (Anemone nemorosa)

In functie de zona, popular i se mai spune: păscuță, păștiță, găinuşă, oiță, floarea-oștilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului sau pâinea-paștelui. Floare este cunoscuta din vechime si se pare ca numele de floarea-vantului, ca si cel de anemona, care este de fapt numele genului caruia ii apartine, nu este intamplator si ca i-a fost dat de greci, in limba greaca „άνεμος” (anemos) insemnand vant. Un naturalist care a studiat planta timp de peste 30 de ani, a observat ca floarea-Pastelui nu infloreste mai devreme de 16 martie dar nici mai tarziu de 22 aprilie, perioada care corespunde postului Pastelui, de cele mai multe ori.
Este o planta ierboasa perena, originara din Europa si face parte din familia Ranunculaceae. Infloreste primavara devreme, in paduri si pe margini de liziere, de la campie si pana la munte. O intalnim cu precadere in zonele cu sol umed dar drenat, usor acid. Se intinde in palcuri pe zone mari si poate fi usor recunoscuta dupa florile albe si dupa frunzele impartite in trei segmente. Este o planta de talie mica, abia atinge 10-15 cm inaltime. Tulpina este neramificata si pe ea, sub floare, se gaseste un cerc (involucru) format din 3 bractee. Ce este interesant la aceasta planta este faptul ca nu are petale adevarate, ceea ce noi am fi tentati sa numim petale fiind de fapt sepale modificate. Acest aspect il intalnim si la alte anemone. Florile se deschid la soare, dar la caderea noptii si in zilele ploioase se inchid. Rizomii se gasesc la mica adancime in pamant. La inceputul verii planta intra in repaus dar va reapare din rizomi in primavara urmatoare.
Pe cat este de delicata floarea, pe atat de periculoasa este planta in intregime, daca este consumata sau utilizata in stare proaspata. La fel ca aproape toate plantele ce fac parte din familia Ranunculaceae, si aceasta contine substante toxice care pot provoca contractii musculare, colici, tulburari ale functiei respiratorii si cardiace, iritatii ale pielii. Instinctiv, nici animalele nu consuma aceste plante. Desi in trecut era folosita impotriva durerilor dentare, paraliziei sau reumatismului, toxinele pe care le contine nu o recomanda ca o planta de leac, sau se poate folosi dar cu precautie.