vineri, 30 decembrie 2011

Ciurul-zînelor (Carlina acaulis)

Plantă foarte scundă, spinoasă, aproape lipsită de tulpină. Frunzele îngrămădite în rozetă, întinse pe pămînt, sînt lungi pînă la 20 cm, scorţoase şi adînc spintecate în 10—12 perechi de diviziuni dinţate şi spinoase. În mijlocul rozete de frunze se află de obicei un singur capitul mare (cu diametrul de 5—12 cm De jur împrejurul discului capitulului sînt aşezate ca razele unei stele, o serie de frunze modificate, alungite, uscate, membranoase, albe, strălucitoare, ascuţit, la vîrf şi înţepătoare, care alcătuiesc un involucru interior şi dau impresia “petalelor” unei flori singuratice. Dedesubtul acestor raze se mai găseşte un al doilea involucru exterior, format din frunzişoare spinos-dinţate. Plantă din familii Compositae.
Înfloreşte în iulie-septembrie.
Creşte prin păşuni, uscate şi pietroase. Se găseşte şi în etajul subalpin.
Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
Frunzele involucrelor formează o împrejmuire spinoasa care apară florile capitulului. Culoarea strălucitoare a involucrului exterior, atrăgătoare pentru insecte, se închide noaptea şi pe vremea ploaie, protejînd în acest fel polenul. S-a mai constatat că sub acest acoperămînt, datorita respiraţiei florilor, temperatura este simţitor mai ridicată decît cea a aerului înconjurător, diferenţa este de pînă la 7oC Involucrul îndeplineşte astfel dubla funcţie de aparat de semnalizare şi dispozitiv de protecţie a florilor.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)




joi, 29 decembrie 2011

Ochiul-boului de munte (Aster alpinus)

Tulpina pînă la 20 cm înălţime, aspru-păroasă, poartă la vîrf un singur capitul (a se vedea explicaţiile de la floarea-de-colţi) mare, cu diametru de 3—5 cm, atrăgător prin contrastul dintre discul galben-auriu din centru şi razele albastre de pe margine. În acest capitul, florile numeroase şi mici care alcătuiesc discul galben din mijloc sînt în formă de tub, pe cînd cele de pe margini poartă cîte o prelungire în formă de limbă, colorată în albastru şi întinsă în afară. Aceste prelungiri numite liniile formează coroana de raze albastre a capitulului şi sînt asemănătoare petalelor unei flori singuratice. Plantă din familia Compositae
Înfloreşte în iulie-august.
Creşte pe stîncării şi pe brîne însorite. Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)

miercuri, 28 decembrie 2011

Clopoţei pitici de stîncă (Campanula cochlearifolia)

Plantă din familia Campanulaceae, cu numeroase tulpini scunde, pînă la 10 cm înghesuite şi cu rozete stufoase de frunze, formînd mici pîlcuri. Florile, de un albastru-deschis, stau cîte l—5 pe codiţe lungi, de obicei îndreptate într-o singuri parte şi aplecate în jos. Corola este în formă de clopot, de l—2 cm lungime, cu cinci dinţi pe margine. Caliciul este scurt, cu cinci dinţi înguşti, ascuţiţi, adesea răsfrînţi înapoi. Frunzele au codiţe lungi, aproape rotunde, la bază retezatei îngustate sau cu o adîncitură, cu dinţi rari şi ascuţiţi pe margini. Frunzele de pe tulpină sînt mai înguste şi ascuţite.
Înfloreşte în iunie-iulie.
Creşte pe stînci, bolovănişuri, grohotişuri, pe roci calcaroase.
Răspîndirea în ţară: Carpaţii Meridionali.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)

marți, 27 decembrie 2011

Clopoţei de munte (Campanula alpina)

Plantă scundă, înaltă de 5—15 cm, lînos-păroasă în întregime, cu frunze înguste, alungite, cele de la bază mai late. Florile puţine, stau aplecate în jos pe codiţe lungi. Corola este în formă de clopot, de 2—3 cm lungime, de un albastru spălăcit, cu cinci diviziuni scurte, pe margini păroase. Caliciul, cu puţin mai scurt decît corola, are cinci dinţi înguşti, ascuţiţi, între care se găsesc încă cinci dinţişori mici, răsfrînţi în jos.
Înfloreşte în iulie-august.
Creşte prin păşuni, locuri ierboase şi pietroase.
Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)


luni, 26 decembrie 2011

Muşcatu-dracului (Knautia longifolia)

Plantă robustă din familia Dipsocottae, de 30—50 cm înălţime, cu tulpina simplă sau furcată, ramificată în două-trei ramuri, acoperită cu peri moi. Florile purpurii-liliachii, numeroase, stau aşezate înghesuite la vîrful tulpinii într-un capitul (grupare de flori) mare, rotund, cu diametrul de 4—5 cm; cele de la marginea capitulului sînt mai mari. Capitalul e înconjurat la bază de un guler de frunzişoare prelung ascuţite şi păroase. Frunzele sînt aşezate în perechi, pieloase; cele de jos alungite, pînă la 30 cm lungime, la bază treptat îngustate, iar cele de sus mult mai mici, mai înguste, ascuţite.
Înfloreşte în iulie-august.
Creşte pe coastele şi brînele însorite şi adăpostite. Se găseşte şi în etajul subalpin.
Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)



duminică, 25 decembrie 2011

Cornuţ de munte (Cerastium arvense)

Tulpini culcate la bază apoi îngenuncheat arcuite şi îndreptate în sus, înalte de 15-20 cm, cu frunze relativ scurte, ovale, ascuţite sau în formă de vîrf de lance, aşezate în perechi, la subsuoara lor cu mlădiţe scurte, frunzoase. Florile sînt în formă de clopot, cîte trei-cinci la vîrful tulpinii, cu cinci petale albe şi cu dungi subţiri străvezii, la vîrf ştirbite şi uşor răstrînte în afară. Partea de sus a tulpinii şi codiţele florilor sînt acoperite cu perişori mici şi deşi. Plantă din familia Caryphyllaceae.
Înfloreşte în iulie-august.
Se găseşte prin păşuni, locuri ierboase şi pietroase, grohotişuri înierbate.
Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)






sâmbătă, 24 decembrie 2011

Cupe (Gentiana acaulis)

Cunoscuta sub numele de Cupe, Gentiana acaulis este intalnita, uneori ca Gentiana Excisa, sau ca Gentiana kochiana. Este o planta scunda, cu tulpina foarte scurta, cu inaltimea de aproximativ 2 cm, la baza cu o rozeta de frunze oval eliptice, groase, întinse pe pamînt, la vîrf cu o singura floare mare, îndreptata în sus, în forma de cupa lunguiata, de culoare albastriu-azurie, întunecata, cu nervuri longitudinale de culoare verde-masliniu. Florile cresc pe un peduncul foarte scurt de 3-6 cm lungime. Frunzele sunt sempervirescente, de 2-3.5 cm lungime, prinse într-o rozeta bazala, formând tufe de pana la 10 cm latime. Cupele iubesc locurile pline de soare, inflorind la sfârsitul primaverii si vara, în iunie-iulie, pe pajisti sau in poienile din zona paduroasa, montana. Gentiana acaulis este o gentiana autohtona mica, specifica Europei centrala si de sud est, din Spania pana în Balcani, crescand, în special, în regiunile muntoase, precum Alpii, Cévennes si Pirinei, la înaltimi intre 800 si 3.000 m. Este o planta perena ce creste pe soluri acide. Strâns inrudita cu ea este Gentiana Clusii, deseori fiind confundate. Diferenta este data de faptul ca cea din urma creste pe soluri calcaroase si are frunzele mai scurte, iar florile nu au dungi de culoare verde-masliniu. Gentiana acaulis este prezenta pe monedelor euro, austriece, de un cent. Alcatuirea florii acestei frumoase plante alpine reprezinta un exemplu de organizare în vederea asigurarii polenizarii ei prin insecte. Astfel, în fundul cupei care formeazi corola, nectarul cautat de insecte se afla în cinci pungi separate, asezate în cerc, ceea ce face ca bondarul care viziteazi aceste locuri si sa-si introduca succesiv trompa de cinci ori în fiecare din pungi; astfel, învîrtindu-se în interiorul, corolei curata cu spinarea sa polenul de pe toate cele cinci stamine asezate tot în cerc în jurul pistilului si apoi îl transporta pe stigmatul altei flori. În cazul în care din diferite cauze floarea nu a fost polenizata cu polen de la alta floare, este cu putinta si o «autopolenizare». Bunaoara, pe vreme rece, în timpul noptii sau spre sfîrsitul perioadei de înflorire, corola se apleaca cu gura în jos si astfel polenul care se gaseste scuturat în fundul ei, cade pe stigmat.
(sursa: ecoazimut.ro)


vineri, 23 decembrie 2011

Gentiana (Gentiana cruciata)

Este o planta foarte rezistenta. Infloreste din iulie pâna în octombrie. Florile sunt hermafrodite fiind polenizate de bondari, fluturi. Planta prefera soluri bine drenate (nisipoase, sau argiloase), acide, neutre sau bazice(alcaline). Poate creste in semi-umbra sau in locuri descoperite. Radacina este uneori utilizata în fabricarea biterului de gentiana, fiind aperitiva, tonic amara, digestiva, febrifuga. Este utilizat în tratamentul  durerilor de gât si raguseala.
(sursa: ecoazimut.ro)



joi, 22 decembrie 2011

Fierea pămîntului (Genţiana utriculosa)

Tulpina dreaptă, de 5—15 cm înălţime, ramificată de la bază, cu ramurile îndreptate în sus şi purtînd fiecare cîte o floare cu un caliciu umflat, lat de 5 mm, cu cinci muchii late, aripate şi cinci dinţi. Corola este formată dintr-un tub complet ascuns în caliciu, cu cinci diviziuni ascuţite, întinse orizontal sau îndreptate în sus, de un albastru frumos, întunecat. În adînciturile dintre diviziune se găseşte cîte un dinte mic, alburiu. Frunzele sînt mici, în perechi, iar cele bază sînt mai îngrămădite.
Înfloreşte în iunie-iulie.
Creşte prin pajişti. Se găseşte şi în regiunile inferioare. Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)



miercuri, 21 decembrie 2011

Limba-cucului (Genţiana bulgarica)

Plantă scundă, pînă la 15 cm înălţime, cu tulpina des ramificată. Ramurile, aproape de aceeaşi înălţime, poartă pe codiţe lungi florile de un albastru-violet, de 1—2 cm lungime, cu corola tubuloasă, pe margine cu cinci diviziuni. Caliciul are cinci dinţi înguşti, ascuţiţi, mai lungi decît tubul corolei. Frunzele sînt aşezate în perechi; cele de la bază în formă de limbă, rotunjite, cele de sus ascuţite.
Înfloreşte în august-septembrie.
Creşte prin pajişti.
Răspîndirea în ţară: munţii Bucegi, Piatra Craiului.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)





marți, 20 decembrie 2011

Inul-zanelor (Linum extraxillare)

Plantă firavă din familia Linaceae, cu tulpini drepte, subţiri, acoperite cu numeroase frunze scurte, înguste, ascuţite. Florile, grupate cîte una-cinci, pe codiţe subţiri, au cinci petale lăţite spre vîrf, mărunt dinţate şi uşor răsfrînte în afară, de un albastru azuriu, cu vinişoare mai deschise. Din subsuoara unor trunze se nasc adeseori mlădite frunzoase.
Înfloreşte în iunie-iulie.
Creşte prin pajiştile însorite de pe brîne, îndeosebi pe roci calcaroase.
Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)





luni, 19 decembrie 2011

Smirdar, bujor de munte (Rhododendron kotschyi)

Plantă lemnoasă, scundă, din familia Ericateat, cu numeroase ramuri neregulat încovoiate. Frunzele îngrămădite la vîrful ramurilor, verzi şi iarna, de formă ovală sau eliptică, de l—2,5 cm lungime, scorţoase, pe faţă de un verde întunecat, lucitoare, pe dos cu numeroase puncte ruginii, cu marginile puţin răsfrînte în jos. Flori de un roşu-roz aprins, plăcut mirositoare, aşezate în mănunchi pe codiţe scurte, cu un caliciu foarte scurt şi o corolă formată dintr-un tub cu cinci diviziuni.
Înfloreşte în iunie-iulie şi, uneori, încă o dată toamna.
De obicei formează pîlcuri întinse, mai ales pe «dosuri de munte» (versanţi nordici sau vestici).
Răspîndirea în ţară: Carpaţii Orientali şi Meridionali.
Planta este puţin pretenţioasă la hrană, crescînd pe soluri sărace, neprielnice multor altor plante. În schimb, este gingaşă faţă de geruri, vîrfurile tulpinilor degerînd în mod obişnuit în iernile aspre şi fără zăpadă. Iată de ce smirdarul se întinde numai pe acele locuri care sînt acoperite de zăpadă în timpul iernii, evitînd crestele bătute de vînt şi dezgolite de zăpadă. Pe de altă parte, nu-i priesc nici locurile în care zăpada se aduni în cantităţi prea mult şi se topeşte prea tîrziu, scurtlndu-i timpul necesar completei tale dezvoltări.
Florile sînt organizate în aşa fel încît şi se evite fecundaţia cu propriul polen. Altfel, se dezvoltă mai întîi staminele care produc polenul de timpuriu, cînd stigmatul (vîrful pistilului) nu este încă în stare de a primi polenul, într-o a doua fazi se dezvoltă şi stigmatul care acum poate primi polen de la alte floare. Prin această dezvoltare succesivă a celor două organe sexuale, se asiguri o polenizare încrucişată, mai avantajoasă pentru perpetuarea speciei.
Florile sînt polenizate numai de bondari cu trompa lungi, putînd ajunge la nectarul din fundul tubului corolei. O serie de peri care se găsesc pe gîtul corolei şi pe stamine nu îngăduie pătrunderea insectelor mici care ar încerca să ia nectarul fără a îndeplini polenizarea. Adeseori pe frunze se găsesc nişte umflături cărnoase roşietice sau galbene, pînă la mărimea unei cireşe. Acestea sînt «gale» care se produc în urma pătrunderii în frunzi a unei ciuperci microscop care excită ţesuturile şi produce dezvoltarea lor anormală.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)










duminică, 18 decembrie 2011

Ciuboţica-cucului de munte (Primula elatior)

Tulpina pîslos-păroasâ, lipsită de frunze, înaltă de 10—20 cm. Frunzele sînt aşezate la baza tulpinii, ovale sau alungit-ovale, treptat îngustate spre bază încreţite. Florile cu codiţe scurte sînt aşezate în mănunchi la vîrful tulpinii, o corolă în formă de pîlnie, cu un tub şi cinci diviziuni întinse şi puţin concav de un galben-deschis ca de pucioasă. În mijloc, la gîtul tubului au un inel portocaliu.
Înfloreşte în aprilie-iunie.
Creşte la margini de pădure, pe vîlcele cu buruienişuri, printre tufărişurile de jnepeni şi anin verde. Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)







vineri, 16 decembrie 2011

Cujdă / Gălbinele de munte (Doronicum carpaticum)

Tulpina de 20—40 cm înălţime, cu un singur capitul mare la vîrf, de 3—6 cm diametru, în centru cu un disc de flori tubuloase galbene, pe margini cu un cerc de flori cu ligule întinse, lungi şi înguste, de asemenea galbene-aurii. Frunzele de pe tulpină, fără codiţe, ovale, cu baza adîncită, îmbrăţişează tulpina. Frunzele de la baza tulpinii sînt numeroase, cu codiţe lungi, au aproape formă de inimă, regulat dinţate pe margini şi scurt-păroase. Plantă din familia Compositae.
Înfloreşte în iunie-august.
Creşte pe stînci şi bolovănişuri, cu deosebire prin văi, vîlcele, hornuri stîncoase şi umbroase.
Răspîndirea în ţară: Carpaţii Orientali şi Meridionali. Specie carpato-balcanică.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)