Iarbă roşioară (Silene acaulis)

Plantă foarte scundă din familia Caryophyllaceae cu o mulţime de tulpiniţe frunzoase, foarte ramificate şi aşezate înghesuit, alcătuind «perniţe» compacte, întinse la suprafaţa solului adesea pe mai multe zeci de centimetri. Din masa compactă de frunzişoare mici, înguste, care dau impresia unei tufe de muşchi, răsar pe suprafaţa perniţei numeroase floricele de un roz aprins, uneori atît de multe şi înghesuite, încît formează un covor continuu care acoperă cu totul verdele frunzelor. Floarea are un caliciu scurt, roşiatic, în forma de clopot cu cinci petale întinse, mai late spre vîrf şi ştirbite.
Înfloreşte în iunie-august.
Se găseşte pe stînci, bolovănişuri, grohotişuri, locuri ierboase şi stîncoase
Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
Iarba roşioară, ca şi alte numeroase plante alpine care cresc în perniţe, este un exemplu de adaptare împotriva vînturilor puternice şi a uscăciunii. Astfel, perniţa cu suprafaţa netedă şi bombată puternic ancorată de o rădăcină pivotantă care pătrunde adînc în crăpătura stîncilor, prezintă o deosebită rezistenţă la acţiunea de smulgere a vîntului sau de şlefuire a acestuia, mai ales în timpul iernii, pe crestele dezgolite de zăpadă, cînd vîntul poartă adesea ace de gheaţă. Apoi, perniţa constituie un rezervor de apă, funcţionînd ca un burete şi, în acelaşi timp, neîngăduind o încălzire prea mare a plantei sub puternicele raze ale soarelui, ceea ce ar mări transpiraţia şi ar expune planta la uscăciune. Lipindu-se de sol, planta foloseşte căldura radiată de acesta.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)