sâmbătă, 15 septembrie 2012

Linariţă de munte (Linaria alpina)


Plantă din familia Scrophilnriaceae, cu tulpini culcate, ridicate numai la vîrf, cu numeroşi lăstari frunzoşi, care se tîrâsc printre bolovanii grohotişului. Frunzele aşezate cîte trei-patru la acelaşi nivel, în jurul tulpinii, sînt înguste, ascuţite, de un verde-albăstrui şi brumate. Florile sînt alcătuite din două buze şi un pinten lung şi subţire, de culoare violetă, cu o ridicătură galbenă-portocalie în mijloc. Buza superioară este spintecată în două diviziuni răsfrînte înapoi, cea inferioară cu trei crestături adînci.
Înfloreşte în iulie.
Este foarte rară şi se găseşte numai pe grohotişuri calcaroase.
Răspîndirea în ţară: munţii Bucegi (Grohotişu, Guţanu), Piatra Craiului (Moara Dracului, Ceardacu Stanciului).
Linariţa de munte este una dintre primele plante care se instalează pe grohotişurile mobile. Ea este considerata aşadar ca plantă pionier, contribuind prin tulpinile şi rădăcinile ei întinse printre bolovanii grohotişului la fixarea acestuia şi la crearea de condiţii mai prielnice pentru instalarea ulterioară a altor plante.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)











 

Un comentariu:

  1. mai multe informatii ar fi binevenite totusi frumoase poze si apreciez faptul ca mai sunt si oameni "ciudati" carora le pasa de natura

    RăspundețiȘtergere